CHIȘINĂU, 14 mart - Sputnik. Rusia susține ideea mutării sediul ONU de la New York într-o țară neutră, dar acum ar fi nerealist să obținem acordul tuturor țărilor membre ale Organizației Mondiale pentru aceast proiect, inclusiv pentru că acest pas presupune costuri financiare mari, a declarat într-un interviu acordat RIA Novosti directorul Departamentului Organizațiilor Internaționale al Ministerului rus de Externe, Piotr Iliciv.
„Avem o atitudine pozitivă față de ideea de a muta sediul ONU într-un stat neutru. Un astfel de pas ar diminua tensiunile inutile din procesul dificil de găsire a răspunsurilor colective la provocările globale ale timpului nostru. În plus, munca noastră ar devin mult mai puţin politizat decât acum”, a spus el. Iliciv, fiind citat de RIA Novosti.
Totodată, a menționat diplomatul de rang înalt, în conformitate cu acordul dintre ONU și guvernul SUA din 26 iunie 1947 privind amplasarea sediului Națiunilor Unite, „sediul ONU poate fi transferat din zona în care sunt amplasate instituțiile centrale (New York) în alt raion numai prin decizia organizației”.
„Pentru adoptarea ei este necesar acordul tuturor sau cel puțin al majorității statelor membre ONU, care în prezent este nerealist de mobilizat, în special din cauza costurilor financiare semnificative ale unui astfel de pas. Nu este în favoarea inițiativei nici faptul că în 2014 a fost finalizată reconstrucția capitală a clădirii Secretariatului, inclusiv a Sălii Adunării Generale, care îndeplinește acum toate standardele tehnice moderne”, a adăugat Ilicicev.
Săptămâna trecută, diplomații ruși care lucrau în Misiunea Permanentă la ONU au sosit în Rusia cu un zbor special din Statele Unite. În SUA, aceștia au fost acuzați de spionaj și au fost expulzați din țară. În total, aproximativ 50 de persoane au părăsit New York-ul, inclusiv membri ai famililor lor.
Olivia Dalton, purtătoarea de cuvânt a Misiunii Permanente a SUA la ONU, i-a numit anterior pe diplomații expulzați „ofițeri operativi de informații ai Federației Ruse”.
Reprezentantul oficial al Secretarului General al ONU, Stephane Dujarric, a declarat ulterior că Statele Unite expulzează și un angajat rus al secretariatului organizației. Ministerul rus de Externe a promis că va răspunde acestor pași ai Statelor Unite și a cerut Washingtonului să dea dovadă de înțelepciune și să nu escaladeze situația în continuare.
Potrivit reprezentantului oficial al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, sensul a ceea ce se întâmplă și momentul ales pentru această acțiune eminamente ostilă sunt evidente - creșterea presiunii, creșterea șantajului și intimidarea pentru a slăbi poziția Rusiei, a o priva de oportunitatea de a lucra pe deplin pe platforma ONU.