Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Volodin: Este exclus să avem un deficit de mărfuri în Rusia

Președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Veaceslav Volodin, a spus că este inadmisibilă majorarea artificială a prețurilor în Federația Rusă.
Sputnik
CHIȘINĂU, 10 mart - Sputnik. Este inadmisibil ca prețurile să fie majorate motivându-se cu sancțiunile impuse Rusiei de către Occident, a declarat președintele Dumei de Stat a Federației Ruse, Veaceslav Volodin, pe canalul său de Telegram.
Volodin a spus că multă lume i se adresează lui cu privire la felul în care sunt comercializate produsele și, potrivit lui, în unele regiuni prețurile la unele mărfuri s-au dublat.
"Noi toți înțelegem: în contextul restricțiilor luate împotriva țării noastre, unele mărfuri ar putea să se scumpească. De exemplu, din cauza majorării ratei de schimb a valutelor sau a întreruperii livrărilor de mărfuri din alte state. Dar în cazul produselor care sunt produse și consumate în Rusia, majorarea artificială a prețurilor, sub pretextul sancțiunilor, este inadmisibilă", a spus Volodin.
El a mai adăugat că furnizorii din Rusia au stocurile necesare de mărfuri și nu există deficit.
„În acest caz, creșterea prețurilor este nerezonabilă”, a spus el.
Pe 24 februarie, Rusia a lansat o operațiune militară în Ucraina. Președintele Vladimir Putin a spus că obiectivul acesteia este „protecția oamenilor care au fost supuși hărțuirii și genocidului de către regimul de la Kiev timp de opt ani”. Putin a spus că în cadrul operațiunii este planificată să se efectueze „demilitarizarea și denazificarea Ucrainei”, pentru a aduce în fața justiției toți criminalii de război responsabili de comiterea unor „crime sângeroase împotriva civililor” în Donbas.
Ca răspuns, Occidentul a impus noi sancțiuni anti-rusești. În special, mai multe dintre cele mai mari bănci, inclusiv Sberbank și VTB, au căzut sub incidența acestora. Uniunea Europeană, SUA, Canada și o serie de alte țări au închis spațiul aerian pentru aeronavele rusești. Un număr de companii de stat au avut dificultăți în atragerea de capital străin. Au fost impuse sancțiuni pentru furnizarea de produse de înaltă tehnologie către Rusia.
Directorul Departamentului de Cooperare Economică al Ministerului rus de Externe, Dmitri Birichevski, a declarat pentru RIA Novosti că se lucrează la măsurile de răspuns în toate domeniile.
El a remarcat că, în fața restricțiilor crescute, partea rusă reduce folosirea dolarului în rezervele valutare și decontări externe, trece la piețele de capital non-occidentale și, de asemenea, depune eforturi pentru a asigura proiectele de investiții de influența negativă externă.
Diplomatul a subliniat că Moscova regretă că Uniunea Europeană a declanșat un „război economic total” împotriva Rusiei. În același timp, a remarcat Birichevski, sancțiunile UE provoacă pagube enorme cetățenilor Uniunii în sine, iar motivele introducerii lor sunt greu de justificat logic.
Internațional
Nuland a spus care este ținta SUA în Ucraina