Operațiunea militară din Ucraina

Chemați la oaste prin zoom. Cum sunt recrutații americanii pentru a lupta împotriva Rusiei

Atașatul militar al ambasadei Ucrainei la Washington: Aproximativ o sută de americani au fost selectați pentru a lupta în Ucraina.
Sputnik
CHIȘINĂU, 10 mart – Sputnik. Ambasada Ucrainei de la Washington, prin intermediul platformei zoom a selectat aproximativ 100 de cetățeni americani, printre care veterani din Afganistan și Irak, pentru a participa la operațiuni militare în Ucraina, a declarat atașatul militar al ambasadei, generalul-maior Boris Kremenetski, citat de RIA Novosti.
Potrivit lui Kremenetski, de la începutul operațiunii rusești în Ucraina, aproximativ 6.000 de persoane au fost interesate să meargă în Ucraina ca voluntari, "marea majoritate" fiind cetățeni americani.
El a adăugat că jumătate dintre ei au fost respinși rapid și nici măcar nu au ajuns la proba interviului Zoom, deoarece nu aveau experiența militară necesară, aveau cazier judiciar sau nu erau potriviți din alte motive, cum ar fi vârsta. În cazul unora dintre ei, ambasada nu a reușit să efectueze o verificare adecvată, dar Kremenetski nu a dezvăluit metodele folosite la verificarea lor.
Federația Rusă a lansat o operațiune militară în Ucraina la 24 februarie. Președintele Vladimir Putin a descris scopul acesteia ca fiind unul de "protejare a oamenilor care au fost supuși abuzurilor, genocidului de către regimul de la Kiev timp de opt ani". În acest scop, a spus el, există planuri de "demilitarizare și denazificare a Ucrainei", de judecare a tuturor criminalilor de război responsabili de "crimele sângeroase împotriva civililor" din Donbas.
Potrivit Ministerului rus al Apărării, forțele armate vizează doar infrastructura militară și trupele ucrainene, în timp ce civilii nu sunt amenințați. Cu sprijinul forțelor armate ruse, grupurile din republicile populare Donețk și Luhansk dezvoltă o ofensivă. Cu toate acestea, nu se pune problema ocupării Ucrainei, a subliniat președintele rus.
Internațional
Nuland a spus care este ținta SUA în Ucraina