CHIȘINĂU, 25 feb – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Franței, Emmanuel Macron, au făcut un schimb de opinii „serios și sincer” asupra evenimentelor din Ucraina, joi, în cadrul unei convorbiri telefonice. Putin a oferit explicații exhaustive asupra situației, a declarat serviciul de presă al Kremlinului.
”În cursul convorbirii telefonice organizată la inițiativa părții franceze, președintele rus Vladimir Putin și președintele Republicii Franceze Emmanuel Macron au făcut un schimb serios și sincer de opinii cu privire la situația din jurul Ucrainei”, este menționat în comunicat.
Se subliniază că liderul rus a oferit „o explicație exhaustivă cu privire la motivele și circumstanțele deciziei de a întreprinde o operațiune militară specială”.
Președintele Macron a declarat că i-a telefonat președintelui Vladimir Putin la rugămintea lui Vladimir Zelenski.
"Am avut un schimb de opinii rapid, sincer și direct cu președintele Putin, la rugămintea președintelui Zelenski. În primul rând, pentru a solicita încetarea cât mai rapidă a acțiunilor de luptăși, în al doilea rând, pentru a-i propune să aibă o discuție cu Zelenski, care a rugat acest lucru, însă el însuși nu l-a putut contacta”, a spus liderul francez.
El a adăugat că i-a „transmis mesajul Franței și un mesaj” lui Zelenski președintelui rus. „Deocamdată nu a dat efect”, a adăugat el.
Potrivit Kremlinului, s-a stabilit că părțile vor rămâne în contact.
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat în discursul adresat cetățenilor ruși, joi dimineață, că a decis asupra unei operațiuni militare speciale în Donbas. Într-o adresă televizată adresată cetățenilor ruși, el a declarat că circumstanțele „reclamă acțiuni hotărâte și imediată din partea noastră, republicile populare din Donbass s-au adresat Rusiei după ajutor”.
Potrivit liderului rus, toată responsabilitatea pentru vărsarea de sânge va fi pe conștiința regimului aflat la conducere în Ucraina. El i-a îndemnat pe militarii ucraineni să nu îndeplinească ordinele criminale ale autorităților ucrainene, să depună armele și să plece acasă.
Ministerul rus al Apărării a subliniat că nu sunt aplicate lovituri asupra obiectivelor civile de pe teritoriul Ucrainei, ci doar asupra infrastructurii militare, nimic nu amenință populația civilă.