CHIȘINĂU, 25 feb - Sputnik. Comisia Națională pentru Situații Excepționale a extins lista produselor social importante pentru care este limitat adaosul comercial. Astfel, lista a fost suplinită cu următoarele produse: carne de porc pe os; carne de pasăre; pești congelați, zahăr din sfeclă, paste, ouă proaspete, cartofi, ceapă, varză albă, morcov și sfeclă roșie în stare proaspătă.
”Pentru aceste produse se limitează adaosul comercial, dar în același timp ca această limitare să nu fie transferată pentru furnizori, pentru acei producători care aduc marfa data a fost de asemenea limitată și aplicarea unor retrobonusuri, costuri de marketing și alte instrumente care în mod normal sunt aplicate în lanțurile comerciale” a declarat ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.
Totodată, ministrul Economiei a menționat că a discutat cu marii comercianți înainte de a fi făcute modificările date. Astfel, comercianții au dat asigurări că în magazine sunt suficiente stocuri de produse, iar pentru unele categorii de produse importate din Ucraina sunt prevăzute majorări de achiziții din alte țări sau furnizori locali.
Amintim că produsele social importante se comercializează la preţuri de achiziţie sau preţuri de livrare cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte 20%, cu excepţia pâinii şi a colacilor, pentru care adaosul comercial aplicat nu va depăşi 10%.
Produsele social importante, atât din import, cât şi autohtone, care au fost supuse procesării în unităţile comerciale, se comercializează cu aplicarea adaosului comercial ce nu depăşeşte 40% cumulativ de la preţul de achiziţie sau preţul de livrare.
Lista produselor social importante
1.
Pâine de până la 600 grame;2.
Colaci de până la 300 grame;3.
Lapte de consum de vaci cu un conţinut de grăsimi de până la 2,5%;4.
Chefir cu un conţinut de grăsimi de până la 1,0%;5.
Brânză de vaci proaspătă cu un conţinut de grăsimi de până la 5% inclusiv, fără adaosuri;6.
Smântână din lapte de vaci cu un conţinut de grăsimi de până la 10%;7.
Unt din lapte de vaci cu un conţinut de grăsimi de până la 79,0%;8.
Ulei de floarea-soarelui;9.
Făină de grâu;10.
Orez;11.
Hrişcă;12.
Crupe, inclusiv griş şi fulgi de ovăz;13.
Preparate pentru sugari şi preparate pentru copii de vârstă mică;14.
Măști medicale;15.
Mănuși medicale;16.
Dezinfectanți medicali.