CHIȘINĂU, 24 feb - Sputnik. O parte din membrii Ambasadei Republicii Moldova în Ucraina au fost evacuați, iar altă parte au rămas în țara vecină pentru a asigura activitatea în continuare. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul unei conferințe de presă după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale și cea a Guvernului.
"Cea mai mare parte a echipei ambasadei Moldovei în Ucraina deja a intrat în Republica Moldova. Câțiva diplomați au rămas la Kiev pentru a asigura lucrul misiunii noastre diplomatice", a declarat Popescu.
Totodată, Ambasada Republicii Moldova la Kiev și Consulatul Republicii Moldova de la Odesa anunță că își continua activitatea în vederea identificării posibilităților de evacuare a cetățenilor Republicii Moldova, aflați pe teritoriul Ucrainei.
Amintim că astăzi au fost deschise centre provizorii pentru cetățenii ucraineni în localitățile Palanca și Ocnița. Refugiaților li se vor oferi pachete cu alimente și produse de igienă. În cadrul centrelor, vor activa ofițerii Biroului Migrație și Azil, care se vor ocupa cu documentarea refugiaților. La locul centrelor va activa personal medical și asistenți sociali, care va acorda sprijinul necesar.