BUCUREŞTI, 24 feb – Sputnik, Doina Crainic. Piețele bursiere din întreaga lume s-au prăbuşit brusc joi, după ce Forțele Armate Ruse au confirmat primele atacuri aeriene asupra unor ținte militare din Ucraina. Președintele Vladimir Putin a ordonat operațiunea din regiunea Donbass pentru a proteja populația locală împotriva atacurilor ucrainene cu bombe, la câteva zile după ce a recunoscut republicile separatiste Donețk și Lugansk, scrie RT.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a scăzut cu 2,31% la începutul tranzacțiilor, sectorul financiar fiind în topul pierderilor, ceea ce a făcut ca bursele majore să cadă.
Indicele pentru băncile europene cele mai expuse acţiunilor Rusiei, inclusiv Raiffeisen Bank din Austria, UniCredit și Societe Generale, a scăzut între 5% și 6,6%, în timp ce indicele bancar SX7P a scăzut cu 4,3%.
De asemenea, indicele german DAX a scăzut cu peste 2,84% până la minimele din martie 2021, suportând cel mai mare impact pe fondul îngrijorărilor legate de dependența puternică a țării de aprovizionările cu energie din Rusia.
Indicele FTSE 100 din Marea Britanie a înregistrat o scădere de 2,27. Indicele pentru petrol și gaze din Europa SX7E a pierdut cel mai puțin dintre sectoare, fiind în scădere cu 4,32%, în contextul în care prețul petrolului a crescut cu aproximativ 6%, împingând preţul țițeiul Brent la peste 105 de dolari pe baril pentru prima dată din 2014.
Se estimează că economiile asiatice se vor confrunta cu riscuri mai mici decât cele din Europa. Totuşi, cele care au nevoie de petrol importat ar putea fi afectate de prețuri mai mari dacă livrările din Rusia, al doilea cel mai mare producător și exportator din lume, vor fi întrerupte.
Bursele majore din regiune au înregistrat, de asemenea, scăderi importante. Nikkei 225 din Tokyo a scăzut cu 1,81%, iar Hang Seng din Hong Kong, cu 3,21%. Indicele Compozit Shanghai a înregistrat o scădere cu 1,70%. Kospi din Seul a pierdut 2,6%, S&P-ASX 200 din Sydney a scăzut cu 2,99%, Noua Zeelandă a pierdut 2,8%, alte piețe din Asia de Sud-Est tranzacționând și ele în roșu.
Pe Wall Street, contractele futures Dow au scăzut cu 1,38% la pre-piață, în timp ce contractele futures S&P 500 din New York au scăzut cu 1,84%, indicele Nasdaq pentru sectorul tehnologic scăzând cu 2,6%.