Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Șeful Moldovagaz merge la Procuratura Generală: S-au înregistrat scurgeri de informații

Au fost publicate date din contractul dintre Moldovagaz și Gazprom privind livrarea gazului.
Sputnik
CHIȘINĂU, 22 feb - Sputnik. Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunțat că va depune un demers la Procuratura Generală. Asta după ce au apărut în presă date din contractul cu Gazprom ce ține de furnizarea gazelor naturale în Republica Moldova.

”Scurgerea de informații, care reprezintă un secret comercial, pune în pericol îndeplinirea obligațiilor contractuale dintre Moldovagaz și Gazprom, dar și securitatea energetică a țării în general. Mai simplu spus, publicarea în presă a Anexei nr. 19 la contractul principal poate încălca principiul furnizării neîntrerupte de gaze în Republica Moldova”, a scris Vadim Ceban pe canalul său de Telegram.

Vadim Ceban a mai declarat că va efectua o anchetă internă pentru a stabili cum a fost posibilă scurgerea de informații, iar datele obținute vor ajunge și ele la Procuratura Generală.
Astăzi a apărut în presă Anexa nr 19 din contractul dintre Moldovagaz și Gazprom privind livrarea gazului. Informațiile au fost publicate neoficial. Acest document include formula prin care se calculează prețul de cumpărare a gazelor naturale pentru Moldova.
Anterior, președintele Consiliului de Administrare al Moldovagaz, Vadim Ceban, a declarat pentru Sputnik Moldova că publicarea integrală a contractului este imposibilă, iar dacă acest lucru va fi făcut de către unele dintre părțile care știu detaliile contractului, riscăm să rămânem fără gaz.
Și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a declarat într-o conferință de presă că nu poate să publice integral contractul cu Gazprom, fiindcă acest lucru poate fi făcut doar în condițiile în care își dă acordul partea rusă.
Pe 29 octombrie, Moldovagaz și Gazprom au prelungit pe un termen de 5 ani contractul anterior. Părțile au ajuns la un acord principial privind formula de preț, auditarea datoriei formate în cadrul companiei Moldovagaz și necesitatea unor negocieri ulterioare pentru a stabili un calendar de achitare a plăților restante. Doar că formula de formare a prețului nu a fost dezvăluită până acum.
Societate
Ultimă oră! Moldovagaz a reușit să achite la timp plata în avans către Gazprom