CHIȘINĂU, 18 feb - Sputnik. Șeful statului a semnat decretul de numire a lui Lilian Darii în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă.
Lilian Darii este diplomat de carieră, cu o vechime de muncă în domeniu de peste 20 de ani. A absolvit Facultatea de Relații Internaționale și a făcut studii de doctorat la Institutul de Filosofie, Sociologie și Drept la Academia de Științe a Moldovei.
Darii și-a început activitatea la Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova la sfârșitul anilor 90. Diplomatul are experiență de lucru în Rusia. În perioada 2000 - 2001, a fost membru al grupului de asistență OSCE în Cecenia. A deținut funcția de șef al Departamentului de cooperare multilaterală din cadrul ministerului, apoi a deținut postul de viceministru de Externe.
În perioada 2017 - 2018 a fost ambasador cu misiuni speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. În 2018 a fost numit ambasador în Regatul Belgiei și Marele Ducat de Luxemburg, precum și șef al Misiunii Republicii Moldova pe lângă NATO.
Experiența profesională a diplomatului mai include activitatea în cadrul Centrului OSCE din Bişkek, Republica Kârgâză.
Amintim că, la sfârșitul lunii noiembrie, Moldova a trimis la Moscova solicitarea pentru acreditarea unui nou ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă.
Asta după ce în luna august Vladimir Golovatiuc a fost rechemat și demis din funcția de șef al misiunii diplomatice a Republicii Moldova în Federația Rusă. El a fost implicat într-un scandal sexual. Acesta a fost învinuit de o angajată a Ambasadei Republicii Moldova la Moscova de hărțuire sexuală.