Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cinci moldovence au fost exploatate sexual în Belgia: Cum au ajuns victimele acolo

Un cetățean român va ajunge pe banca acuzaților după ce ar fi exploatat sexual în scop comercial cinci moldovence în Belgia.
Sputnik
CHIȘINĂU, 9 feb - Sputnik. Procurorii au trimis în judecată dosarul de învinuire al unui cetățean român de exploatare sexuală în scop comercial și exploatare în activități criminale în Belgia a cinci femei din Moldova, în perioada 2019 - 2021, în cadrul unui grup infracțional.
Potrivit Procuraturii Generale, victimele sunt originare din Chișinău, Bălți, Anenii Noi și Râșcani. Acestea au vârste cuprinse între 19 și 33 de ani. Bărbatul ar fi profitat de situația financiară a victimelor și le-a propus să presteze servicii sexuale contra cost. Când acestea l-au anunțat că nu vor să se mai ocupe cu o asemenea activitatea, inculpatul le-a spus membrilor de familie cu ce se ocupă victimele în Belgia.
Într-un comunicat de presă al Procuraturii se menționează că bărbatul însușea 50 la sută din veniturile victimelor. Spre exemplu, de la o moldoveancă, acesta a luat 15 mii de euro din venitul pe care l-a încasat. Totodată, oamenii legii au stabilit că cetățeanul român le-ar fi impus pe victime să vândă cocaină clienților săi, iar pentru a se asigura că ele execută cerințele, el le agresa fizic și psihologic.
Este de menționat faptul că inculpatul a fost reținut în noiembrie 2021, atunci când a venit la Chișinău pentru a recruta alte victime. Ulterior, acesta a fost plasat în arest preventiv. În prezent, procurorii caută și alți complici ai bărbatului.
Societate
Se întâmplă în Moldova: Au recurs la șantaj când au găsit asta în telefonul unei femei