Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Guvernele României și Republicii Moldova, în ședință comună: Când va avea loc

Guvernul de la București și cel de la Chișinău se întrunesc în ședință comună.
Sputnik
CHIȘINĂU, 7 feb - Sputnik. Ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova va avea loc vineri, 11 februarie. Despre aceasta a anunțat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, pe pagina sa de Facebook. Șeful statului menționează că în cadrul acestei ședințe vor fi semnate mai multe acorduri și protocoale de colaborare între cele două state, pe mai multe domenii.
„Între acestea, acordul privind construirea unui nou pod peste Prut la Ungheni, programul de asistență financiară nerambursabilă de 100 de milioane de euro și eliminarea tarifelor de roaming. Avem o șansă unică să implementăm proiecte de importanță majoră pentru țara noastră. Mulțumim României, care dovedește încă odată solidaritate și generozitate față de cetățenii Republicii Moldova”, a precizat Maia Sandu.
Anterior și premierul Natalia Gavrilița anunța că Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi cel al României privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România pentru țara noastră va fi semnat pe 11 februarie la Chișinău.
„Acordul a expirat, dar România a decis să încheiem un nou acord de o sută de milioane și nu o sumă mai mică”, a precizat premierul.
Acordul cuprinde prevederi care vizează dezvoltarea cooperării în domenii de activitate cum ar fi sectorul energetic, infrastructura de transport, protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice, lucrări publice și infrastructură, întreprinderi mici și mijlocii, independența mass-media, reforma administrației publice, afaceri interne, sănătate, educație, cultură și patrimoniu, cercetare, precum și turism.
Economie
Ce a făcut Spînu la Baku: Ministrul vine cu detalii