Olimpiada de la Beijing - 2022

Vladimir Putin a ajuns la Beijing – ce program va avea - Video

Vladimir Putin se află într-o vizită în China – programul include și participarea la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing.
Sputnik
CHIȘINĂU, 4 feb – Sputnik. Președintele rus Vladimir Putin a sosit în China, programul vizitei șefului statului rus include participarea la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă și negocieri cu liderul chinez Xi Jinping.
Anterior, purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei Dmitri Peskov a declarat că întâlnirea liderilor Rusiei și Chinei va avea loc vineri, înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice - 2022, care va avea loc la ora 15.00, ora Moscovei.
El a comunicat de asemenea că negocierile vor avea un caracter amplu, și se vor desfășura în format complet. Se așteaptă că președinții Rusiei și Chinei vor discuta problematica internațională, inclusiv dialogul Rusiei cu SUA și NATO, ideile privind garanțiile de securitate, la fel, își vor coordona pozițiile în privința principalelor direcții ale cooperării bilaterale, inclusiv în energetică, cooperare pentru investiții, spațiul cosmic și altele.
Olimpiada de la Beijing - 2022
Mari jocuri politice la Beijing: Cine a venit la deschiderea Olimpiadei