Experții spun că Moscova negociază destoinic și puternic politicile de securitatea. Fostul ministru de Externe al României, Adrian Severin menționează că dacă, Doamne ferește, va începe un război în Ucraina, atunci NATO nu va trebui să se implice în vreun fel.
”NATO nu are nici o tangență juridică, nici o obligație față de Ucraina și nu are de ce să se implice cu Ucraina. NATO are un tratat care îi fixează obiectul de activitate și din acest punct de vedere el trebuie să se mențină în cadrul acestuia”, spune Severin într-un interviu pentru Sputnik Moldova.
Potrivit expertului în securitate, nu este în interesul celor de la NATO să încerce internaționalizarea problemele Ucrainei.
”Problemele sunt ale Ucrainei și trebuie rezolvate de Ucraina, de forțele politice din Ucraina, de ucraineni, dacă se vor implica și alții - riscăm să agravăm situația în loc să o calmăm”, a precizat Severin.
Reoferindu-se la înarmarea Ucrainei de către Vest, Severin a menționat că ”nu furnizând părților în conflict arme stingem conflictul, ci încetând astfel de gesturi”. Cât despre relația Ucrainei cu Rusia, Severin a atras atenția că aici sunt probleme istorice, structurale, sistemice și că finlandizarea și federalizarea sunt soluțiile pentru ca Ucraina să își păstreze integritatea teritorială și liniștea și să rămână în siguranță.
”Fiecare stat are dreptul să opteze pentru orice, dar plătește costurile și nu obligă alte state la opțiuni”, a punctat diplomatul.
El a reiterat faptul că toată lumea știe că Ucraina nu va fi primită în NATO și există suficiente motive în acest sens, cum ar fi faptul că în NATO intră țări care întăresc securitatea, furnizori de securitate, în timp ce Ucraina este consumator de securitate. NATO nu primește asemenea țări, pentru că nu așa poate să întărească securitatea membrilor săi.