Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Deputat: Stabilirea retroactivă a tarifului gaz violează drepturile cetățenilor

Opoziția parlamentară solicită Curții Constituționale să interpreteze aplicarea de către autorități a tarifelor majorate la gaz.
Sputnik
Deputatul PSRM Petru Burduja a declarat în studioul Sputnik Moldova că Înalta Curta urmează să examineze și să stabilească în ce măsură aplicarea tarifelor retroactiv este legală și constituțională. Asta pentru că, o altă decizie a Curții Constituționale din aprilie 2020 preciza clar: CSE nu are dreptul să facă derogări de la lege.
”Am solicitat Înaltei Curți să se pronunțe în ce măsură aplicarea retroactivă a tarifelor este legală. Cetățenii cunoșteau un anumit tarif la sfârșit de decembrie și în ianuarie, iar CSE a dispus stabilirea retroactivă a tarifelor la gaz. După părerea noastră, aceasta este o acțiune care violează direct drepturile omului, întrucât consumatorul și-a făcut niște calcul, iar ulterior s-a pomenit că trebuie să achite mai multe. Este o practică foarte periculoasă”, declară Burduja.
Totodată, Petru Burduja declară că PSRM va depune o moțiune de cenzură împotriva Executivului condus de către Natalia Gavrilița, având în vedere modul ”dezastruos” în care este gestionată situația.
Amintim că în data de 28 ianuarie, ANRE, conform dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a dispus stabilirea unui nou tarif la gazele naturale și energia termică. Noul tarif, potrivit hotărârii ANRE, este retroactiv și se aplică de la 1 ianuarie 2022 și constituie 15 lei lei 16 bani pentru un metru cub de gaze naturale.