Astfel, întreprinderea a solicitat ca prețul la gazele naturale furnizate la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune joasă să fie majorate de la 10 196 de lei la 14 437 de lei pentru o mie de metri cubi; la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune medie de la 8 586 de lei la 12 827 de lei și la punctele de ieșire din rețelele de distribuție de presiune înaltă de la 8 268 de lei la 12 509 lei pentru o mie de metri cubi.
Expertul economic Viorel Gîrbu susține că majorarea cerută de către Moldovagaz este suficientă și va fi în măsură să asigure devieri financiare pozitive, astfel încât, în luna februarie, Moldovagaz nu ar trebui să se confrunte cu probleme la plata gazului furnizat de Gazprom. Expertul însă precizează că este important ca întreprinderea să gestioneze corect banii.
”Tariful propus de Moldovagaz este suficient pentru a acoperi costurile de import, dar și să garanteze niște devieri financiare pozitive. Îmi dau seama că în următoarea perioadă vor fi mai multe persoane care nu vor putea plăti facturile, din considerente financiare. Este regretabil că Guvernul nu găsește o soluție de eșalonare a facturilor pentru populație”, spune expertul economic.
Viorel Gârbu mai spune că este salutabilă intenția Executivului de a compensa facturile la gaz și energia termică, dar menționează că aceste măsuri sunt insuficiente. Precizând aici că, la ora actuală, scumpirile sunt de ordinul miliardelor, dar Guvernul oferă compensații de milioane.
”Creșterea este substanțială, iar acest lucru va fi suficient pentru ca Moldovagaz să-și onoreze obligațiile față de furnizor. Momentan, Guvernul a ajutat populația prin revederea sumelor pentru compensație. Guvernul vine cu compensații de milioane, dar costurile sunt de ordinul miliardelor”, declară Gârbu.
Potrivit companiei, principalul factor care a cauzat necesitatea revizuirii tarifelor este creșterea semnificativă a prețurilor de achiziție. Moldovagaz a anunțat că plătește în luna ianuarie 646 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz livrat de Gazprom. Prețul s-a majorat cu aproape 200 de dolari - în decembrie o mie de metri cubi a costat 450 de dolari.