CHIȘINĂU, 25 ian - Sputnik. Vicepremierul Andrei Spînu a scris o postare pe canalul să de Telegram unde a vorbit despre sesizarea făcută de deputații Comuniști și Socialiști. Ca răspuns Spînu le-a propus aleșilor poporului să facă un autodenunț pe mai multe fapte. Cei care au semnat denunțul în adresa lui la Procuratura Generală trebui cercetați la rândul lor pentru tot ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani în sectorul energetic, a mai declarat Andrei Spînu.
Reacția vine după ce Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a organizat o conferință de presă în care a anunțat că va sesiza Procuratura Generală ca să verifice acțiunile lui Spînu privind asigurarea țării cu gaze naturale.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a cerut deputaților din Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor:
1.
Să explice procuraturii cum au reușit să aducă compania Moldovagaz la datorii de sute de milioane;2.
Să explice cum au negociat și semnat contractul la gaze din 2006 și anexele acestui contract;3.
Să explice cum Guvernul lor din 2019 a inclus în protocolul comisiei mixte recunoașterea datoriilor din stânga Nistrului;4.
Să explice cum au acceptat datoria față de Factoring Finance, inclusiv penalități, de peste 270 milioane de dolari;5.
Să explice cum au cedat cote părți din compania Moldovagaz către Gazprom?;6.
Să explice cum au furat, prin reprezentanții statului și interpuși, Moldovagaz și s-au îmbogățit pe parcursul anilor;7.
Să explice ei neglijența în serviciu timp de 30 de ani de când au fost în diferite funcții de conducere: de ce nu avem stocuri de gaze, de ce nu avem interconectare energetică, de ce nu avem surse alternative?Totodată, Spînu a promis că vor duce auditul datoriilor la bun sfârșit și vor prezenta toate concluziile referitor la aceste subiecte.
Criza gazelor naturale
Amintim că, în data de 20 ianuarie, Parlamentul s-a întrunit în ședință extraordinară și a votat pentru instituirea stării de urgență în sectorul energetic pe un termen de 60 de zile, având în vedere riscul sistării livrării gazelor.
S-a întâmplat după ce premierul Natalia Gavrilița a declarat că pe 18 ianuarie compania Gazprom a trimis o scrisoare oficială către Moldovagaz prin care și-a anunțat intenția de a sista livrările de gaz în cazul neachitării consumului integral până în data de 20 ianuarie.
Conform prevederilor contractului de furnizare a gazului cu Gazprom, furnizorul moldovenesc este obligat să plătească la timp pentru luna precedentă, precum și să achite un avans de 50% pentru luna în curs.
În după-amiaza de 20 ianuarie, vicepremierul Andrei Spînu a anunțat pe canalul său de Telegram că a fost achitat integral avansul pentru luna ianuarie către concernul rus.
Anterior, Moldovagaz a anunțat că plătește în luna ianuarie 646 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz livrat de Gazprom.
Prețul s-a majorat cu aproape 200 de dolari - în decembrie o mie de metri cubi a costat 450 de dolari.