CHIȘINĂU, 25 ian - Sputnik. Audierea celui de-al cincilea președinte al Republicii Moldova, președinte de onoare al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, s-a încheiat după mai bine de trei ore. El a fost audiat în cazul Energocom.
În urma audierilor, președintele de onoare al PSRM le-a declarat jurnaliștilor că nu și-a recunoscut vina pentru ce s-a întâmplat acum 14 ani. Potrivit lui Dodon, autoritățile încearcă să distragă atenția cetățenilor de la problema crizei gazelor.
„Dacă actuala conducere a țării crede că, prin chemarea mea mai des la Procuratură, o să scadă prețul la gaz sau energie electrică, greșește. Când apar probleme și societatea este nemulțumită de creșterea prețurilor din cauza incompetenței Guvernului actual, ei mă cheamă la Procuratură. Toate încercările de a schimba agenda publică prin astfel de show-uri televizate nu vor aduce rezultate", a declarat Dodon după audieri.
Fostul președinte a mai precizat că nu se ascunde, ba mai mult, dă curs tuturor invitațiilor la Procuratură și chiar prezintă informații.
„Este un caz din 2008, de acum 14 ani. Și, apropo, conform nomenclatorului nici documentele nu se păstrează în ministere mai mult de zece ani. Din ceea ce îmi amintesc și din detaliile pe care le-am obținut pe acest caz, sunt sigur și eu și colegii mei că eu personal nu port nicio vină”, a mai spus Igor Dodon.
Președintele de onoarea al PSRM mai spune că nici statut de bănuit în acest dosar nu poate avea, ținând cont de toate informațiile care ies la iveală. Potrivit lui Dodon, anume în 2008 Republica Moldova a obținut cel mai bun preț pentru energia electrică.
„Prețul mediu obținut atunci de Republica Moldova a fost de 4,4 cenți, în condițiile în care prețul pe piața internă a Ucrainei erau de 6,2 cenți. Ucraina exporta în România, Ungaria, Slovenia la preț de 7 cenți, iar România vindea cu 7,5 cenți”, a mai spus Igor Dodon.
În context, președintele de onoare al PSRM a precizat că Procuratura ar trebui să se ocupe de lucruri mult mai serioase, dosare de rezonanță cum ar fi „furtul miliardului” sau privatizarea Aeroportului Internațional Chișinău.
„Nu vă scapă de nemulțumirea oamenilor prin faptul că mă cheamă la Procuratură. Oamenii vor prețuri mai mici la gaz, dar voi căutați potcoave de acum 14 ani”, a declarat Dodon.
Amintim că dosarul în care este bănuit liderul socialist vizează perioadă în care acesta ocupa funcția de ministru al Economiei, mai exact anul 2008, când a fost încheiat un contract „dubios” de furnizare a energiei electrice din Ucraina în Republica Moldova. Dodon a mai fost audiat în acest dosar la sfârșitul anului trecut, în data de 29 decembrie 2021. El a spus atunci că subiectul Energocom ar fi fost examinat demult și că nu ar conține nimic dubios în privința sa.
„Subiectul Energocom, despre care se vorbește, are deja vreo 13 ani vechime - din anii 2008-2009, a fost demult analizat din toate unghiurile și consumat, acest subiect nu conține absolut nimic dubios și incriminator în privința mea personal. S-a încercat și pe timpul statului capturat de Plahotniuc, pe timpul AIE1 și AIE2, sa fie plămădit ceva din acest caz. E un subiect la fel de steril ca acuzația că aș fi ocupat nelegal funcția de președinte al Federației de Șah, concomitent cu cea de șef de stat. Toate însă au fost puse la locul lor, totul a fost conform legii”, a declarat Dodon.
Politicianul a mai adăugat atunci că este sigur că aceasta este o încercare a guvernării de a distrage atenția de la problemele societății cum ar fi tarifele, prețurile mari, alegerile de la Bălți și căderea PAS-ului în sondaje.