Coronavirus

Îndemnizații pentru lucrătorii medicali vaccinați care s-au îmbolnăvit de COVID la lucru

Lucrătorii medicali vaccinați, care se vor îmbolnăvi de COVID-19 în perioada exercitării atribuțiilor de serviciu, vor primi indemnizații unice de la stat. Iată în ce condiții.
Sputnik
CHIȘINĂU, 21 ian - Sputnik. În cadrul ședinței de vineri a Parlamentului, deputații au examinat și votat în prima lectură proiectul de lege care prevede ca și în acest an, lucrătorii medicali vaccinați care se îmbolnăvesc de COVID-19 la locul de muncă să beneficieze de indemnizații unice în valoare de 16 mii de lei.
Astfel, conform proiectului, și în acest an vor fi acordate indemnizații unice pentru angajații Agenției Naționale pentru Sănătate Publică implicați în diagnosticul și supravegherea epidemiologică a cazurilor și focarelor de COVID-19, personalul medical implicat nemijlocit în activitățile medicale de combatere a infecției COVID-19 în instituțiile medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Serviciului de Informații și Securitate.
Aceste indemnizații le vor primi și angajații din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice de asistență medicală spitalicească, de asistență medicală urgentă prespitalicească, de asistență medicală specializată de ambulator și cei de asistență medicală primară.
Ministrul Sănătății Ala Nemerenco, a precizat în cadrul ședinței Parlamentului că lucrătorii medicali care au contraindicații la vaccinare și din acest motiv nu s-au imunizat împotriva COIVID-19 nu sunt implicați în lupta cu pandemia. Respectiv, aceștia nu sunt supuși riscului de îmbolnăvire la locul de muncă. Astfel, aceștia nu vor beneficia de aceste indemnizații unice.
Totodată, Nemerenco a menționat că există o Comisie specială care verifică parcursul epidemiologic și stabilește locul unde lucrătorul medical s-ar fi putut infecta. Dacă se depistează că acesta s-a îmbolnăvit acasă, de la vreun membru de familie sau în perioada concediului, atunci nu i se acordă această indemnizație unică de 16 mii de lei.
Este de menționat faptul că această indemnizație poate fi achitată în termen de 12 luni de la data confirmării infectării cu noul coronavirus.
Cheltuielile pentru realizarea hotărârii vor fi asigurate din contul fondurilor de urgență ale Guvernului. Prevederea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
De indemnizația unică de 16 mii de lei au beneficiat în ultimii doi ani 17 771 de angajați din instituţiile medico-sanitare, care s-au infectat la locul de muncă.
Coronavirus
Restricții dure în Moldova: Ultima hotărâre a Comisiei Sănătate Publică - text integral