CHIȘINĂU, 18 ian - Sputnik. Peste o sută de tone de apă potabilă vor ajunge în bisericile din municipiul Chișinău pentru a fi sfințită.
Autocisternele vor fi amplasate în curțile bisericilor conform unui grafic stabilit. Astfel, pe 18 și 19 ianuarie, compania Apă Canal va livra apă parohiei „Sfânta Teodora de la Sihla" din strada Alexandr Pușkin, precum și parohiei cu hramul „Tuturor Sfinților Români" de pe bulevardul Decebal. Apa va fi depozitată într-un rezervor special amenajat, fiind ulterior sfințită și împărțită enoriașilor.
Totodată, volume de apă vor fi livrate comunității religioase „Sfântul Dimitrie cel Nou" din strada Pietrarilor, bisericii „Tuturor Sfinților proslăviți pe meleagurile Moldovei" din strada Nicolae Dimo, parohiei „Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt și Daniil Sihastru" din strada Mihail Sadoveanu, dar și Mănăstirii „Sfântul Andrei” din orașul Durlești de pe strada Nicolae Dimo.
Creștinii ortodocși din Republica Moldova sărbătoresc pe 19 ianuarie Boboteaza, zi în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat în apa Iordanului. În ajun, preoții oficiază servicii divine și sfințesc apă pentru enoriași.