CHIȘINĂU, 18 ian - Sputnik. Moldova ar putea institui din nou stare de urgență în sectorul energetic, asta fiind una dintre măsurile pentru depășirea crizei energetice, dacă Gazprom va refuza să amâne plata în avans pentru luna ianuarie. Anunțul a fost făcut de premierul Natalia Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă.
"Într-adevăr în cazul în care ne vom confrunta cu pericolul iminent de sistare a livrării gazelor, va trebui să venim cu declararea stării de urgență pentru a putea lua anumite măsuri", a declarat Gavrilița.
Luni, 17 ianuarie, vicepremierul Andrei Spînu a discutat cu președintele Comitetului de Management al Gazprom, Alexei Miller, pentru a i se oferi companiei Modlovagaz posibilitatea ca să achite pentru gaz nu în avans, așa cum se cere acum, ci în termen de 30 de zile de la expirarea termenului limită, adică data de 20 a lunii curente.
Conform prevederilor contractului de furnizare a gazului cu Gazprom, furnizorul moldovenesc este obligat să plătească la timp pentru luna precedentă, precum și să achite un avans de 50% pentru luna în curs. Andrei Spînu a precizat că suma avansului constituie în jur de 63 de milioane de euro, dintre care Moldovagaz este în stare să achite până în data de 20 ianuarie doar 30 - 35 de milioane.
În context, Spînu spune că va mai discuta cu Miller pentru ca Gazprom să caute o soluție în acest sens, în condiția în care Gazprom deține majoritatea acțiunilor Moldovagaz.
Amintim că în data de 10 ianuarie, Moldovagaz a anunțat că plătește în luna ianuarie 646 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz livrat de Gazprom. Prețul s-a majorat cu aproape 200 de dolari - în decembrie o mie de metri cubi a costat 450 de dolari.
Anterior, președintele Moldovagaz a declarat în studioul Sputnik Moldova că în cazul în care prețul de achiziție a gazului se va menține la nivelul de peste 600 de dolari mia de metri cubi, atunci întreprinderea va fi nevoită să ceară o majorare a tarifului până la 15 lei.
În context, președintele Republicii Moldova a solicitat luni, 17 ianuarie, Guvernului să majoreze compensațiile pentru consumul energiei termice și gazelor naturale.