Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Sindicatele, îngrijorate de creșterea tarifelor: Cer guvernării să întreprindă măsuri

Sindicatele solicită guvernării, în regim de urgență, să întreprindă măsuri care să diminueze impactul noile creșteri de prețuri la resursele energetice.
Sputnik
CHIȘINĂU, 12 ian - Sputnik. Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova este extrem de alarmată de situația în domeniul energetic și solicitările furnizorilor de gaze naturale și energie electrică privind o nouă majorare a tarifelor și prețurilor la resursele energetice. Îngrijorarea a fost exprimată printr-un comunicat de presă publicat astăzi pe site-ul oficial al Confederației.
Potrivit sindicaliștilor, intențiile de a dubla, practic, prețul pentru energia electrică și a crește tariful la gazele naturale de 1,5 ori vor lovi dezastruos asupra nivelului de viață a populației și va afecta grav agenții economici, activitatea cărora este dependentă de utilizarea în volume mari a resurselor energetice.
"Aceste scumpiri vor avea un efect de avalanșă și vor atrage scumpirea tuturor mărfurilor și serviciilor. Nu putem să nu atragem atenția și asupra scumpirii în fiecare zi a carburanților, care, de asemenea, conduc la creșteri de prețuri în toate domeniile", se mai arată în comunicatul emis de CNSM.
Astfel, sindicaliștii solicită guvernării, în regim de urgență, să întreprindă măsuri care să diminueze impactul majorărilor. Aceștia propun ca să fie compensate diferențele de tarife și prețuri, create ca urmare a majorărilor, pentru toată populația. O altă propunere este să fie majorat ajutorul din partea statutului pentru consumatorii casnici pentru consumul de resurse energetice.
Totodată cer să fie subvenționați agenții economici care produc sau prestează bunuri și servicii de primă necesitate, mai cu seamă a celor care fabrică produse alimentare. Sindicaliștii mai cer ca guvernarea să examineze posibilitățile unor noi majorări salariale pe parcursul anului 2022, pentru a nu admite diminuarea puterii de cumpărare ale acestora. De asemenea, sindicaliștii cer să fie introduse plafoane de prețuri și tarife pentru mărfurile și serviciile de uz cotidian.
Societate
Va fi sau nu instituită starea de urgență în domeniul gazelor: Ce spune Gavrilița
Amintim că astăzi Moldovagaz a emis un comunicat de presă în care confirmă că livrarea gazelor ar putea fi sistată.
„Într-adevăr există riscul întreruperii aprovizionării cu gaze naturale, iar „Moldovagaz”, împreună cu Guvernul, lucrează pentru a preveni o astfel de situație”, a precizat întreprinderea.
Ieri vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că Moldovagaz ar putea întâmpina dificultăți în procesul de plată în avans către Gazprom pentru consumul de gaz pentru luna curentă. Oficialul a spus că până în data de 20 ianuarie compania trebuie să achite integral către Gazprom consumul pentru luna decembrie și în avans 50 la sută pentru consumul din luna ianuarie.
„63 de milioane de dolari este suma avansului, iar suma care ar putea să nu ajungă este de 25 de milioane de dolari. Moldovagaz are capacitatea să achite o cifră de 30-35 de milioane de dolari”, a declarat ieri Andrei Spînu.
Luni Moldovagaz a anunțat că plătește în luna ianuarie 646 de dolari pentru mia de metri cubi de gaz livrat de Gazprom.
Prețul s-a majorat cu aproape 200 de dolari - în decembrie o mie de metri cubi a costat 450 de dolari.
Societate
Comisia pentru Situații Excepționale: Decizii importante privind creșterea prețului la gaz