CHIȘINĂU, 8 ian - Sputnik. Fostul președinte al Comitetului de Securitate Națională (KNB) din Kazahstan, Karim Massimov, a fost reținut pentru suspiciunea de trădare de patrie.
Pe data de 6 ianuarie a fost deschisă cercetarea preliminară a cauzei.
„În aceeași zi, fiind bănuit de comiterea acestei infracțiuni, fostul președinte al Comitetului de Securitate Națională din Kazahstan, Karim Massimov, dar și alte persoane au fost reținute și plasate într-un izolator de preventivă”, se arată într-un comunicat al KNB.
Dacă va fi găsit vinovat, Massimov riscă până la 15 ani de detenție.
În ajun, fostul consilier al primului președinte al republicii, Nursultan Nazarbaev, a spus că unul dintre motivele crizei din țară a fost trădarea oficialilor de rang înalt și a oficialilor din securitate. El a descris ceea ce se întâmplă ca fiind o tentativă de lovitură de stat și o rebeliune armată, iar amploarea evenimentelor spune că „fără trădători ai celui mai înalt eșalon al puterii, în special forțele de ordine”, acest lucru este imposibil de realizat.
Amintim că acțiunile de protest în Kazahstan au început în primele zile ale noului an. Locuitorii orașelor Zanaozen și Aktau, care sunt situate în regiunea producătoare de petrol Mangistau, au ieșit pe străzi pentru a protesta împotriva dublării prețului gazului petrolier lichefiat, care este folosit în calitate de combustibil pentru mașini. Ministerul kazah al Energeticii a explicat că de la 1 ianuarie costul său a început să se formeze la tranzacțiile bursei electronice în baza cererii și ofertei.
Pe 4 ianuarie, autoritățile au anunțat că sunt pregătite să îndeplinească principala revendicări ale protestatarilor - reducerea prețului gazelor. În pofida acestui fapt, protestele au început în alte orașe. În dimineața zilei de 5 ianuarie, președintele țării Tokaev a demis guvernul și a dispus introducerea reglementării de stat a prețurilor la gazul lichefiat și la benzină, pentru o perioadă de șase luni.
El a anunțat, de asemenea, că va prelua funcția de șef al Consiliului de Securitate, care a fost condus anterior de primul președinte al țării, Nursultan Nazarbaev, și a anunțat noi măsuri pentru soluționarea situației. La ședința Consiliului de Securitate, Tokaev a informat că a cerut ajutor OTSC „pentru a depăși amenințarea teroristă”.
Consiliul de Securitate Colectivă al organizației a decis să trimită forțe de menținere a păcii în Kazahstan, care vor rămâne acolo pentru o perioadă limitată.
Tokaev i-a avertizat pe protestatari că autoritățile vor lua măsurile cele mai dure împotriva infractorilor, deoarece sunt deja morți și răniți în rândul forțelor de ordine. În întreaga țară a fost introdusă starea de urgență.
În dimineața de 8 ianuarie, Ministerului Afacerilor Interne din Kazahstan a anunțat că peste 4 400 de persoane au fost reținute în urma revoltelor din această țară.
Precizăm că președintele Kazahstanului Kassîm-Jomart Tokaev a declarat data de 10 ianuarie - zi de doliu național, în legătură cu numeroasele victime în timpul evenimentelor recente din Kazahstan.