CHIȘINĂU, 4 ian – Sputnik. Noul an 2022 a început în Moldova cu scumpiri - prețurile la benzină și motorină au înregistrat o creștere explozivă. După cum a explicat Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE), schimbările sunt determinate de faptul că, din 1 ianuarie 2022, s-au majorat cotele accizelor prevăzute de Codul Fiscal al Republicii Moldova.
ANRE a subliniat că majorarea prețurilor bazată pe creșterea cotei accizelor poartă un caracter unic, fiind aplicată în prima zi de calcul a anului nou.
Ce se întâmplă pe piața carburanților din Moldova – subiectul a fost discutat în studioului radio Sputnik cu expertul în domeniul energetic Sergiu Ungureanu.
„În afară de ceea ce ne dictează însăși piața, există anumite cauze obiective pentru unele scumpiri, trebuie să luăm în calcul și impozitele și taxele de stat - accizele. Aceste accize dețin o cotă semnificativă în prețul combustibil. Astfel că în acest caz însuși statul majorează prețurile din contul creșterii accizelor ", a spus interlocutorul.
Însă, după cum consideră expertul, accizele ar trebui să conțină deja toate contribuțiile - taxe de mediu, de drum și altele.
Întrebat cum va afecta creșterea prețurilor la combustibili sfera socială, Ungureanu a răspuns că „lovitura va veni din mai multe părți”. „În general, au crescut prețurile la gazele naturale, încălzire, cărbune, lemne de foc, adică la tot de ce au nevoie oamenii în sezonul de încălzire. Până acum, prețurile la carburanți creșteau lent, iar acum a avut loc un salt brusc din contul creșterii accizelor și acest lucru va lovi la buzunar populația și întreprinderile mici și mijlocii”, a spus expertul.
În opinia lui, peste un anumit timp, scumpirea carburanților se va reflecta și asupra prețurilor la mărfurile de primă importanță, întrucât peste tot există o pondere a cheltuielilor de transport.