Vocea de aur a Republicii Moldova – soprana Valentina Naforniță a vorbit în cadrul emisiunii "Sputnik Matinal" despre planurile pentru anul 2022.
"În primul rând îmi doresc ca eu și familia mea să avem parte de sănătate și fericire. Unul din scopurile mele a fost să cânt rolul Julietei din "Romeo și Julieta" vis care se va realiza curând. Voi cânta această operă la Florența, alături de tenorul Juan Diego Florez", a relatat Valentina Naforniță.
Interpreta de operă a sărbătorit Revelionul acasă, alături de familia sa. Celebra soprană a adăugat că pentru luna ianuarie are un plan grandios pentru oamenii de acasă.
"Vreau să vin cu primul recital solo împreună cu Marcel Lazăr. Evenimentul va avea loc pe 29 ianuarie, însă mai multe detalii voi oferi curând", a menționat soprana.
Valentina Naforniţă a câştigat numeroase concursuri, însă locul întâi obținut la ediția din 2011 a „BBC Cardiff Singer of the World” i-a adus notorietate, fiind declarată cea mai bună voce din lume. Astfel, compatrioata noastră a ajuns să evolueze pe cele mai mari scene ale teatrului liric din lume.