Profesoara de limba rusă Jana Strătilă a revenit din Federația Rusă cu emoții de neuitat. Ea a participat la importantul concurs organizat la Moscova pentru profesorii de limba rusă din Belarus, Armenia, Tadjikistan și alte țări.
După prima etapă la care a participat online, moldoveanca a ajuns în finală și a fost remarcată de către jurații Concursului, având frumoasa ocazie de a participa alături de alți 11 finaliști ai primei runde. Aceștia și-au prezentat personal proiectele în fața juraților, iar în baza rezultatelor obținute pentru lucrări, juriul internațional a stabilit câștigătorii concursului.
Profesoara de limba și literatura rusă din Republica Moldova Jana Strătilă a devenit laureată a competiției, la nominalizarea „Pentru o abordare creativă a predării limbii ruse”.
"Pentru mine acest premiu este un adevărat cadou de sărbători. Cea mai importantă realizare este faptul că am cunoscut colegi din mai multe țări de la care mă pot inspira. Grație acestui concurs, am stabilit relații de colaborare, ne-am împărtășit cunoștințele și am însușit noi metode și tehnici de predare a orelor de limba rusă, care pot deveni mult mai interactive și interesante pentru elevii noștri", a relatat în studioul Sputnik Moldova Jana Strătilă.
De menționat că fiecare profesor a primit un certificat de participare, iar câștigătorii și laureații au beneficiat și de premii bănești.
Concursul s-a desfășurat la Moscova pe data de 23 decembrie curent. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Ministerului Educației al Federației Ruse.