Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Cine va putea obține mai ușor cetățenia Rusiei - Putin a depus un proiect de lege

Vladimir Putin a înaintat către Duma de Stat proiectul legii de bază "Cu privire la Cetățenia Rusă".
Sputnik
CHIȘINĂU, 29 dec - Sputnik. Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a depus în Duma de Stat proiectul de lege cu privire la obținerea cetățeniei ruse, comunică RIA Novosti.

"Prezenta lege federală reglementează relațiile în domeniul cetățeniei Federației Ruse, inclusiv stabilirea temeiurilor, condițiilor și procedurii de dobândire sau retragere a cetățeniei Federației Ruse", este menționat în document.

Noul proiect de lege include mai bine de 20 de categorii de persoane care pot obține pașaportul rusesc printr-o procedură simplificată. Astfel, în listă sunt incluși conaționalii (cetățenii fostelor republici sovietice, copii acestora și participanții la programele de relocare voluntară); cei care au în Rusia rude apropiate - cetățeni ruși; urmașii celor ce au trăit pe teritoriul Imperiului Rus sau al Uniunii Sovietice (în limitele granițelor Federației Ruse).
În afară de aceasta, în conformitate cu prevederile documentului, în competența șefului statului va rămâne doar acordarea cetățeniei rusești. Acum acesta se referă și la veteranii celui de-al Doilea Război Mondial care dețin cetățenia țărilor din fosta URSS; a persoanelor cu merite deosebite fața de Rusia; cele care în virtutea profesiei sau calificării ori din alte motive prezintă interes pentru Rusia.
Rusia
Test HIV și amprente digitale - noi condiții pentru imigranți în Rusia