Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Casa Albă spune în ce dată va avea loc ședința Consiliului Rusia – NATO

Casa Albă a dezvăluit data la care va avea loc, cel mai probabil, ședința Consiliului Rusia – NATO.
Sputnik
CHIȘINĂU, 28 dec – Sputnik. Întâlnirea Rusia-NATO este așteptată pe 12 ianuarie, relatează agenția Reuters, cu referire la reprezentantul Casei Albe.
Anterior aceeași dată a fost numită și de secretarul general al Alianței Jens Stoltenberg. Viceministrul rus de externe Aleksandr Grușko a declarat pentru RIA Novosti că subiectul principal al summitului vor fi propunerile Rusiei privind garanțiile de securitate, inclusiv neextinderea blocului.
„Este de așteptat ca Rusia și NATO se vor întâlni pe 12 ianuarie”, a comunicat administrația președintelui SUA.
Potrivit AFP, pe 10 ianuarie, Moscova și Washingtonul vor purta negocieri cu privire la controlul armelor și situația din Ucraina, iar pentru 13 ianuarie este programată o întâlnire între reprezentanții Rusiei și OSCE, din care fac parte de asemenea și SUA.
Pe 17 decembrie, Rusia a publicat proiecte de acorduri cu Statele Unite ale Americii și înțelegerii cu statele membre NATO, care includ printre altele prevederi privind garanțiile reciproce de securitate în Europa, nedesfășurarea rachetelor cu rază medie și mai mică de acțiune în zona de atingere reciprocă și renunțarea la extinderea în continuare a Alianței Nord-Atlantice, inclusiv din contul fostelor republici ale URSS.
După cum a declarat viceministrul rus de externe Serghei Ryabkov pentru RIA Novosti, în lipsa unei reacții, este posibilă o nouă rundă de confruntare.
Rusia
MAE rus a anunțat principalele subiecte ale negocierilor cu NATO privind securitatea