CHIȘINĂU, 24 dec - Sputnik. Deputații s-au întrunit în ultima ședință a Parlamentului din acest an. Proiectul de hotărâre cu privire la încheierea celei de a doua sesiuni ordinare a anului 2021 a fost adoptat astăzi, cu votul a 79 de deputați.
Precizăm că deputații au început sesiunea de toamnă în data de 1 septembrie, iar vineri, 24 decembrie a fost ultima ședință din cadrul sesiunii. Parlamentarii au examinat și votat astăzi mai multe proiecte de legi în prima și a doua lectură. Printre cele mai importante proiecte votate astăzi în Legislativ au fost proiectul de lege privind amnistia deținuților în contextul aniversării a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, proiectul de lege care prevede scutirea conducătorilor auto de obligativitatea de a deține fizic permisul de conducere atunci când sunt la volan, reexaminarea Legii pentru modificarea unor acte normative care reprezintă politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2022, proiectul ce presupune modificarea Legii privind piața produselor petroliere, dar și altele.
Sesiunea de primăvară începe, conform legii, în luna februarie, iar data primei ședințe se stabilește de către Biroul Permanent al Legislativului.
Amintim că Parlamentul se întrunește în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.