Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Deputații au decis: 2022 - Anul recunoștinței față de veteranii de război

Anul următor va fi dedicat recunoștinței față de veteranii de război, participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenții Republicii Moldova. Deputații au luat o decizie în acest sens.
Sputnik
CHIȘINĂU, 24 dec - Sputnik. Anul 2022 va fi declarat Anul recunoștinței față de veteranii de război, participanții la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenții Republicii Moldova. Proiectul de lege a fost votat de către 72 de deputați, în cadrul ședinței de vineri a Parlamentului.
„Proiectul de hotărâre este elaborat în scopul promovării valorilor general umane și educării tinerei generații în spiritul eroic-patriotic al generațiilor anterioare, precum și întru oferirea unui omagiu de recunoștință a statului și societății față de meritele deosebite ale veteranilor de război care au participat la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova”, se menționează în document.
Acesta prevede aprobarea unui plan național de acțiuni, care include activități social-culturale, educaționale, inclusiv întâlniri ale veteranilor de război cu elevii din instituțiile educaționale.
În 2022 se împlinesc 30 de ani de la izbucnirea conflictului armat pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova. Atunci, peste 300 de oameni și-au pierdut viața pe câmpul de luptă, iar în jur de 370 de persoane au fost rănite și au rămas cu sechele.
Conform documentului, Guvernul, în termen de 2 luni, trebuie să elaboreze Programul național de acțiuni consacrate Anului Recunoștinței veteranilor de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.
Politică
Deputații au decis! 1 723 de deținuți vor fi "iertați": Câți vor ieși din penitenciar