CHIȘINĂU, 24 dec - Sputnik. Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că în perioada 23 - 24 decembrie cinci copii care au fost găsiți neînsoțiți pe teritoriul Federației Ruse vor fi repatriați în Moldova pentru a primi protecție din partea statului.
Ministerul de resort precizează că, în total, pe parcursul acestui an, 16 copii găsiți neînsoțiți au fost repatriați în Moldova de pe teritoriul Federației Ruse, Poloniei și Statelor Unite ale Americii. Ulterior, cei 16 copii au beneficiat de diverse forme de protecție.
Iar din aprilie 2007 până în decembrie 2021 Ministerul Muncii și Protecției Sociale a organizat 230 de misiuni de acest fel. Astfel, 483 de copii au fost repatriați din diverse țări, dintre care 195 fete și 288 băieți.
Procedura națională de repatriere a copiilor identificați neînsoțiți peste hotarele Republicii Moldova se realizează în conformitate cu prevederile unei hotărâri de Guvern din 2008. Documentul prevede asigurarea protecției victimelor traficului de ființe umane, persoanelor aflate în situație de dificultate, precum și copiilor neînsoțiți, având la bază notificările venite de la autoritățile competente din țara de destinație și fiind realizate cu suportul misiunilor diplomatice și consulare ale Republicii Moldova.