Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ultima oră: Procurorii au inițiat un nou dosar pe numele lui Stoianoglo

Procurorii au inițiat un nou dosar penal pe numele procurorului general suspendat de fapt din funcție.
Sputnik
CHIȘINĂU, 17 dec - Sputnik. Procurorii au inițiat un nou dosar de urmărire penală pe numele procurorului general suspendat de fapt din funcție, Alexandru Stoianoglo.
Informația a fost confirmată pentru Sputnik Moldova de ofiețrul de presă al Procuraturii Generale, Marina Cherpec.
Noul dosar de urmărire penală este pe două capete de acuzare. Este vorba de încălcarea inviolabilității vieții personale și divulgarea datelor urmăririi penale.
Trebuie precizat că prima ședință de judecată în primul dosar inițiat pe numele procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo ar urma să se desfășoare în data de 27 decembrie, ora 14:00, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Stoianoglo va ajunge pe banca acuzaților fiind învinuit de exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu.
Asta după ce pe 9 decembrie, procurorul general suspendat, Alexandru Stoianoglo, a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar.
În prezent, în gestiunea procurorului desemnat de CSP a rămas o altă cauză penală privind învinuirea procurorului general suspendat Alexandr Stoianoglo pe patru capete de acuzare în cadrul căreia procurorii de caz, în continuare, întreprind măsurile necesare pentru cercetarea sub toate aspectele a circumstanțelor cauzei.
Podcasturi
Stoianoglo își va da demisia pentru a scăpa de dosare? Ce spune avocatul acestuia