Într-un interviu acordat pentru Sputnik Moldova, bucătarul cu o experiență de peste 20 de ani Emilia Hârtie a explicat că produsele vegane sunt în primul rând benefice pentru sănătate – întăresc imunitatea, facilitează digestia, reduc riscul apariției bolilor și nu conțin colesterol.
În meniul vegan nu se regăsesc produse lactate și din carne, motiv pentru care acesta poate fi util persoanelor care vor să țină post.
Și pentru că ne aflăm în perioada Postului Nașterii Domnului, bucătarul Emilia Hârtie a prezentat rețeta de preparare a unei salate din leguminoase - simplă, dar foarte sănătoasă.
"Pentru a prepara salata avem nevoie de fasole neagră sau brună, mazăre, porumb fiert, ciuperci fierte sau înăbușite, ardei dulce și măsline negre, fie întregi sau feliate. La preferință, putem adăuga câțiva castraveți verzi proaspeți. Amestecăm totul cu ulei de măsline presat la rece și adăugăm ceapă feliată. Condimentăm cu sare sau fulgi de drojdie", a explicat bucătarul.
Potrivit ei, această salată se recomandă să fie servită la prânz, întrucât conține multe proteine și este deosebit de consistentă.
Emilia Hârtie susține că bucătăria vegană poate fi variată și gustoasă. Renunțarea la produsele de origine animală nu presupune automat o limitare. Ea înlocuiește multe dintre alimentele de origine animală, fără a face compromisuri în ceea ce privește gustul, conchide bucătarul.