Coronavirus

Tot mai multe raioane din Moldova intră sub „cod verde”

Agenția Națională de Sănătate Publică a actualizat codurile de culoare privind pericolul epidemiologic pe raioane.
Sputnik
CHIŞINĂU, 13 dec - Sputnik. În 12 raioane din Republica Moldova rămâne valabil „codul galben” privind pericolul COVID-19. Asta după ce săptămâna trecută, Ministerul Sănătății raporta 16 raioane sub „cod galben”. Restul raioanelor sunt sub „cod verde” și doar în regiunea transnistreană rămâne valabilă alerta „cod roșu”.
Datele au fost prezentate luni, 13 decembrie, de Agenția Națională de Sănătate Publică care săptămânal determină nivelul pericolului epidemiologic și atribuie un cod de culoare corespunzător în acest sens.
De la începutul acestei săptămâni sub „cod galben” rămân municipiile Chișinău și Bălți, precum și raioanele Dondușeni, Dubăsari, Ialoveni, Nisporeni, Ocnița, Orhei, Rezina, Taraclia și Ungheni.
Astfel, țara în ansamblu rămâne sub „cod galben” cu o rată medie de infectare de 91 de cazuri la 100 de mii de locuitori.
Decizia de atribuire a codului de culoare al pericolului COVID a fost aplicată din 22 septembrie, în baza numărului de noi infecții la 100 de mii de locuitori pe săptămână:
„Cod verde” – mai puțin de 50 de cazuri;
„Cod galben” – 50 - 99 cazuri;
„Cod portocaliu” – 100-249 de cazuri;
„Cod roșu” – mai mult de 250 de cazuri.
Amintim că starea de urgență în sănătate publică, în Republica Moldova, a fost prelungită până în data de 15 ianuarie 2022. Decizia a fost aprobată pe 26 noiembrie în cadrul ședinței Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică, prezidată de premierul Natalia Gavrilița.
Coronavirus
O nouă ședință a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică Chișinău - Când va avea loc