CHIȘINĂU, 10 dec – Sputnik. Procuratura Generală a oferit detalii cu privire perchezițiile efectuate marți în penitenciare și la domiciliile membrilor unui grup infracțional specializat în escrocherii cu automobile.
Potrivit oamenilor legii, au fost reținuți 24 de bărbați și femei din afara penitenciarelor, iar 19 deținuți din câteva instituții penitenciare urmează să fie audiați în cadrul investigațiilor. Prejudiciul estimat până în acest moment constituie circa două milioane de lei.
Totodată, Procuratura Generală a precizat că acțiunile procesual-penale au fost efectuate în 14 raioane și în municipiul Chișinău. Acestea s-au desfășurat în cadrul unei operațiuni ample condusă de procurorii PCCOCS, realizată de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, cu sprijinul angajaților „Fulger” și ai Autorității Naționale a Penitenciarelor.
”Scopul perchezițiilor a vizat consolidarea probatoriului oamenilor legii privind activitatea infracțională a unui grup de deținuți din diferite penitenciare, care au creat o schemă de „vânzare a mașinilor din Europa”, care a funcționat în perioada 2020-2021. Astfel, urmare a perchezițiilor matinale au fost ridicate telefoane mobile conectate la internet, dispozitive electronice de stocare a informației, droguri și alte bunuri relevante acestei cauze care cifrează 25 de dosare penale conexate”, este menționat în comunicatul emis de PG.
Astfel, bănuiții își creau conturi pe paginile de internet de publicare a anunțurilor de vânzare, ulterior preluau imagini cu mașini de vânzare în statele europene și le propuneau spre vânzare în calitate de intermediari. Ulterior, aceștia le cereau clienților un avans de 1 500 - 3 000 euro, iar uneori pretindeau repetat la aceste sume de bani, astfel încât unii păgubași le-au oferit și până la 9000 euro. La etapa finală a schemei, suspecții își ștergeau contul de pe pagina anunțurilor publicitare și renunțau la numerele de telefon folosite. Pentru realizarea schemei, deținuții apelau la ajutorul unor persoane din afara penitenciarelor, care aveau funcția de recepționare a banilor.
În urma plângerilor depuse de victime, timp de peste un an bănuiții au fost documentați de către oamenii legii. Procurorii PCCOCS urmează să decidă asupra necesității depunerii demersurilor de aplicare a arestului preventiv în privința persoanelor aflate la libertate, precum și asupra prezentării învinuirii în privința deținuților.