CHIȘINĂU, 7 dec – Sputnik. Oamenii de știință au dezvăluit care sunt cele mai eficiente suplimente alimentare pentru persoanele de peste 50 de ani. Favoriții cercetătorilor, potrivit ziarului Daily Express, sunt acizii grași omega-3, a căror sursă este remediul binecunoscut de mulți - untura de pește.
Cel mai mare conținut de omega-3 se găsește în untura din ficatul de batog, de obicei disponibilă sub formă lichidă sau în capsule.
"Acizii grași omega-3 care se găsesc în untura de pește au mai multe proprietăți care îi fac benefici pentru inimă. Cercetările au arătat că acizii grași omega-3 pot ajuta la reducerea nivelului trigliceridelor, la creșterea colesterolului bun HDL și la scăderea tensiunii arteriale", au menționat autorii studiilor.
Potrivit oamenilor de știință de la Universitatea Northumbria (Marea Britanie), un anumit adaos de untură de pește (omega-3) îmbunătățește fluxul de sânge către creier în timpul activității mentale și influențează unele aspecte ale procesului de gândirii la tineri.
Cercetătorii spun că anume această proprietate este benefică și de actualitate pentru persoanele mai în vârstă, deoarece un flux sanguin bun către creier, datorat consumului de pește gras sau prin administrarea suplimentelor de omega-3, poate preveni demența și o diminuare generală a funcției creierului.