Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Marina Tauber: Anunțăm crearea „frontului salvării naționale” - îndemnul către deputați

Candidatul Partidului „Șor” la funcția de primar al municipiului Bălți, Marina Tauber, care a fost exclusă din cursa electorală, a anunțat crearea unui „front al salvării naționale”.
Sputnik
CHIȘINĂU, 6 dec - Sputnik. Marina Tauber a anunțat astăzi înainte de ședința plenară a Parlamentului că „Republica Moldova trece printr-un moment extrem de tensionat, printr-o nouă provocare majoră, care amenință instituțiile democratice și statul în ansamblu”.
„A început un proces complex de capturare a statului și de subordonare politică a tuturor instituțiilor”, a menționat deputatul Partidului „Șor”.
Declarația a fost făcută în contextul în care Marina Tauber a fost exclusă din cursa electorală pentru Primăria Bălți, iar cel de-al doilea tur de scrutin din Capitala Nordului a fost amânat.
În context, ea a anunțat că Partidul „Șor” ia atitudine față de evenimentele care s-au produs în ultimele zile.
„Anunțăm crearea Frontului Salvării Naționale și adoptarea unei declarații parlamentare comune privind declararea caracterului captiv al statului. Să se unească toate forțele parlamentare și extraparlamentare, precum și reprezentanții mediului academic. Invităm și deputații PAS să fie receptivi și să se alăture cauzei date”, a spus Marina Tauber.
În data de 1 decembrie, Comisia Electorală Centrală i-a solicitat Judecătoriei Bălți excluderea Marinei Tauber din cursa pentru fotoliul de primar al Capitalei Nordului. Ea a fost acuzată că ar fi cheltuit bani nedeclarați pentru hrana simpatizanților care o susțineau în campania electorală.
Precizăm că Judecătoria Bălți a dispus sâmbătă excluderea Marinei Tauber din cursa electorală, în urma demersului CEC. Totodată, membrii CEC au expediat o solicitare către Curtea de Apel Bălți pentru a se face claritate în ceea ce privește termenul de executare a hotărârii instanței.
Curtea de Apel Bălți a lăsat în vigoare decizia primei instanțe de a o exclude pe Tauber din cursa electorală. Ulterior, membrii CEC au constatat imposibilitatea desfășurării celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi pentru funcția de primar cu un singur candidat în circumscripția electorală municipală Bălți, în condițiile în care legislația electorală prevede că turul doi al alegerilor se organizează cu doi candidaţi.
Societate
CSJ a susținut excluderea Marinei Tauber din cursa pentru funcția de primar la Bălți.
În lipsa unui scrutin cu doi candidați, membrii Comisiei, întruniți în ședință extraordinară, au fost în situația de a decide suspendarea desfășurarea turului doi, până deciziile instanțelor de fond și apel vor rămâne irevocabile.