Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Ce le-a promis Dumitru Budeanschi sindicaliștilor: Când vor primi bugetarii premiul anual

Un grup de sindicaliști au ieșit astăzi la protest pentru a le cere autorităților premiul anual în mărime de 50 la sută din salariul pe care-l obțin lunar.
Sputnik
Președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ghenadie Donos, a declarat în cadrul unui interviu pentru Sputnik Moldova că sindicaliștii au recurs la acest protest din motiv că altă oportunitate de a discuta cu autoritățile nu au avut. Donos explică că bugetarii nu ar trebui să-și revendice acest drept din stradă, întrucât legea prevede oferirea acestei remunerări.

”Nu este un premiu în sensul clasic al cuvântului, ci este vorba despre o parte componentă a remunerării muncii. Legea 270 prevede acest lucru, ca 50% din salariu să fie oferit la sfârșit de an. Este un supliment foarte important la salariu, o motivare în plus”, declară Donos.

Ghenadie Donos speră că promisiunile autorităților se vor adeveri, chiar dacă s-a reacționat după ieșirea în stradă a sindicaliștilor. Președintele Federației Sindicale a Educației și Științei spune că ministrul Finanțelor, Dumitru Budeanschi, dar și deputații care fac parte din majoritatea parlamentară le-au promis astăzi că premiul anual pentru anul precedent va fi oferit.

”Domnul ministru Budeanchi, dar și deputații de la PAS, domnul Alaiba și domnul Perciune, ne-a promis că acest premiu va fi oferit. Eu aștept ca această informație să fie confirmată prin documente oficiale. Din câte am discutat, instituțiile care au rezerve financiare vor oferi premiul anual până la sfârșitului anului 2021, iar altele până în luna februarie vor trebui să ofere acest premiu”, mai spune Donos.

Totodată, Președintele Federației Sindicale a Educației și Științei menționează că dacă promisiunile vor rămâne doar la nivelul vorbelor, sindicaliștii și diferite categorii de bugetari vor ieși din nou la protest.
Amintim că sindicaliștii au organizat astăzi un protest în fața Parlamentului pentru că bugetarii ar putea rămâne fără premiul anual pentru anii 2020 și 2021, după ce Guvernul a venit cu unele amendamente la Legea bugetului pentru anului viitor.