CHIȘINĂU, 5 dec - Sputnik. Poliția a fost alertată sâmbătă în legătură cu faptul că pe drumul M-5, în direcția satului Recea, raionul Râșcani, a avut loc un accident. Oamenii legii au stabilit la fața locului că mașina era condusă de un bărbat de 45 de ani din satul Suvorovca, raionul Fălești.
S-a izbit cu mașina într-un copac și a murit pe loc: Accident grav la Râșcani
© Photo : Inspectoratul de Poliție Râșcani
Acesta se îndrepta spre satul Recea, iar într-o curbă a pierdut controlul asupra automobilului și s-a izbit violent de un copac. În urma traumatismelor primite, bărbatul a decedat pe loc. Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele producerii tragediei.