CHIȘINĂU, 3 dec - Sputnik. Alexandr Stoianoglo a primit încă 20 de zile de arest la domiciliu. Cererea de prelungire a mandatului de arest a fost examinată de magistrați astăzi, 3 decembrie, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana. Magistrații au admis demersul procurorului desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor, Victor Furtună.
Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost reținut în seara zilei de 5 octombrie, chiar înainte de briefingul de presă anunțat de acesta. La solicitarea procurorului Victor Furtună, ofițerii mascați ai serviciilor speciale l-au scos pe Stoianoglo din clădirea Procuraturii Generale, apoi l-au plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru 72 de ore.
Arestarea procurorului general a provocat mai multe acțiuni de protest la Comrat și Chișinău.
În data de 8 octombrie, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis parțial demersul procurorului de caz Victor Furtună, iar procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Totodată, pe 15 octombrie, magistrații Curții de Apel au luat decizia de a respinge recursul procurorului pe caz prin care a fost solicitat arestul lui Stoianoglo în penitenciar, dar și recursul avocaților acestuia prin care s-a solicitat cercetarea lui în libertate. Astfel, Stoianoglo a rămas în arest la domiciliu.
Ulterior, mandatului de arest la domiciliu a fost prelungit cu încă 30 de zile în data de 3 noiembrie.
Cea mai gravă învinuire care îi este adusă lui Stoianoglo ține de modificarea cadrului legal prin care a facilitat implementarea schemei de spălare a banilor în proporții deosebit de mari. I se încriminează că, în perioada când a fost președinte al comisiei parlamentare, ar fi introdus un amendament la legea cu privire la spălarea de bani, ceea ce a dus la favorizarea spălării banilor. De fapt, amendamentul a venit de la Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și a Corupţiei.
Procurorul general suspendat pledează nevinovat și se arată revoltat de învinuirile care i se aduc.