CHIȘINĂU, 3 dec - Sputnik. Municipalitatea anunță că 2 900 de persoane cu necesități speciale urmează să primească un ajutor material unic, cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități, marcate anual pe 3 decembrie. Valoarea totală a ajutoarelor acordate constituie circa 1,6 milioane de lei.
Astfel, 845 de persoane cu deficiențe de auz, membrii Asociației Surzilor din Republica Moldova, Filiala Teritorială Chișinău, vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 lei, iar zece membri activi ai acestei organizații vor primi câte 2000 de lei.
Totodată, de ajutor financiar vor beneficia și 820 de persoane cu deficiențe de vedere, care sunt și membri ai Asociației Obștești „Asociația Nevăzătorilor din Moldova", Organizația Teritorială Chișinău. Aceștia vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 lei, iar zece membri activi ai acestei organizații, vor beneficia de câte 2000 de lei.
Totodată, 500 de persoane cu dizabilităţi (severe, accentuate, medii)vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 de lei. Câte două mii de lei vor primi 132 de membri activi ai mai multor asociații obștești din Capitală.
De asemenea, 642 de familii care cresc și educă copii cu necesități speciale vor primit câte 500 de lei pentru fiecare copil. În context, Ion Ceban a declarat că Primăria acordă an de an susținere persoanelor cu dizabilități, sub diverse forme: prin acordarea ajutoarelor materiale, adaptarea infrastructurii orașului, pentru deplasarea în locurile publice și în transport, precum și a asigura accesul în instituțiile publice.