Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Maia Sandu, de Ziua Națională a României: Mulțumim pentru prietenie

Președintele Republicii Moldova a transmis un mesaj de felicitare poporului român de Ziua Națională a României.
Sputnik
CHIȘINĂU, 1 dec - Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj de felicitare tuturor românilor cu ocazia Zilei Naționale a României. În mesajul său, șeful statului i-a mulțumit României pentru prietenie și sprijin.

„De Ziua Națională a României, mulțumim pentru prietenie și pentru toate lucrurile bune pe care le-am făcut și le vom face împreună! Ne leagă trecutul istoric, ne leagă cultura comună și limba română, iar în față avem un viitor care poate să ne apropie și mai mult. O vom face prin oamenii care și-au găsit rostul pe o parte ori alta a Prutului, prin investiții reciproce, prin drumuri și poduri. Dragă Românie, de ziua ta, îți doresc să rămâi puternică și generoasă. Să fii o voce distinctă în lume și în Europa unită, și un model de țară pentru care democrația și bunăstarea oamenilor sunt fundamentale. Să mergem spre viitor împreună. La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români”, este menționat în mesajul președintelui Republicii Moldova.

Amintim că, și premierul Natalia Gavrilița, și președintele Parlamentului Igor Grosu, au transmis mesaje de felicitare pentru poporul român cu ocazia Zilei Naționale a României.
Ziua Națională a României a fost sărbătorită între 1861 - 1866 pe 24 ianuarie, între 1869 - 1947 - pe data de 10 mai, iar apoi, între 1948 - 1989, în ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, ziua de 1 decembrie a fost declarată drept Zi Națională și sărbătoare publică în România.
La parada militară de la București, prilejuită de celebrarea Zilei Naționale a României, vor defila circa 1500 de militari şi specialişti din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cărora li se alătura militari străini cu aproximativ 100 de mijloace tehnice.
Politică
Mesajele autorităților Republicii Moldova cu ocazia Zilei Naționale a României