CHIȘINĂU, 26 nov - Sputnik. Gazprom a confirmat că a primit din partea Moldovei banii pentru lichidarea restanțelor acumulate pentru gazul consumat în octombrie și plata în avans pentru noiembrie.
„Gazprom a dat dovadă de bunăvoință și i-a oferit un răgaz Moldovei ca să efectueze plata, deși avea temei să sisteze livrarea gazului. Problema a fost rezolvată”, a declarat reprezentantul oficial al companiei Serghei Kuprianov.
Se întâmplă după ce mai devreme Moldovagaz anunță că a transferat plata către concernul rus. Gazprom precizează însă că este îngrijorător faptul că pentru lichidarea restanțelor a fost nevoie să fie alocate surse bugetare.
„De-a lungul acestei săptămâni, autoritățile moldovenești au raportat public cum salvează țara și coordonează alocarea de bani pentru a plăti restanțele către Gazprom. Nu este nimic eroic în asta. Efectuarea plăților conform prevederilor contractuale este firească”, a spus Serghei Kuprianov.
"Însuși faptul că au fost necesare fonduri bugetare pentru a plăti pentru gaze semnalează probleme sistemice în sectorul energetic al Republicii Moldova. Aceasta înseamnă că criza neplăților se poate repeta", a spus reprezentantul holdingului rusesc de gaze.
Dimineață Guvernul a alocat aproape 1,4 miliarde de lei (75,6 milioane de dolari) pentru cesionarea unei părți a datoriei istorice a Termoelectrica față de Moldovagaz, astfel încât să poată fi plătită restanțele la plata pentru octombrie și jumătate din luna noiembrie față de Gazprom.
Suma de aproape 1,4 miliarde de lei a fost transferată companiei de stat Energocom, care la rândul său a făcut transferul către Moldovagaz, iar ultima către Gazprom.
"Reducem dependența Termoelectrica de Moldovagaz prin cesionarea datoriei istorice Termoelectrica către Energocom. Stingem o parte a datoriilor istorice și putem trece gestiunea acestei datorii integral către Guvernul Republicii Moldova. Banii nu puteau fi transmiși direct Termoelectrica. Pentru că Termoelectrica are mai multe datorii", a declarat dimineață premierul Natalia Gavrilița.
Joi, deputații au votat în procedură de urgență Rectificarea Legii bugetului de stat pentru anul curent. Modificarea Legii bugetului de stat a fost votată la cererea premierului Natalia Gavrilița, în scopul neadmiterii sistării livrării gazelor naturale.