CHIȘINĂU, 26 nov - Sputnik. Procurorii Anticorupție în comun cu angajații SPIA a Ministerului Afacerilor Interne au descins în această dimineață la domiciliul unui fost director al Moldtelecom.
Șapte percheziții concomitent sunt efectuate într-o cauză penală de îmbogățire ilicită.
Procuratura Anticorupție nu anunță numele ex-directorului învinuit, dar presa scrie că ar fi vorba de Vitalie Iurcu, fost viceministru al Economiei, dar și secretar de stat în cadrul aceluiași minister.
Până acum au fost reținute 2 persoane care au calitatea de complici la săvârșirea infracțiunii.