CHIȘINĂU, 25 nov – Sputnik. Deputații au votat în prima lectură proiectul legii fondurilor asigurărilor obligatorii de asistență medicală (FAOAM) pentru anul 2022. Acesta a acumulat 74 de voturi.
Astfel, în anul 2022, fondurile asigurării obligatorii în sănătate vor însuma venituri și cheltuieli de aproximativ 12,3 miliarde de lei. Suma reprezintă o creștere a veniturilor cu 10,3%, și a cheltuielilor – cu 8,3%, comparativ cu 2021.
Potrivit proiectului, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nu se va scumpi, valoarea acesteia atât în formă de contribuție procentuală de 9%, cât și în formă de sumă fixă (polița de asigurare) de 4.056 de lei va fi păstrată și în anul 2022. Iar primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense vor constitui 5,9 miliarde de lei, în creștere cu 919,4 milioane de lei față de cele aprobate pentru anul curent.
Totodată, pentru transferurile din bugetul de stat în FAOAM pentru asigurarea categoriilor de persoane neangajate sunt prevăzute 5,9 miliarde de lei, cu o majorare de 227,7 milioane de lei comparativ cu nivelul aprobat pentru anul 2021.