CHIȘINĂU, 18 nov - Sputnik. Directorul CNA, Ruslan Flocea, spune că nu se va prezenta la audierile din Parlament, acolo unde va fi dezbătut raportul cu privire la activitatea sa. Potrivit lui Flocea, evaluare este un exercițiu formal, iar partidul de guvernământ PAS a luat deja decizia ca el să fie demis.
"Nu voi da curs invitației de a participa în plenul Parlamentului la un exercițiu formal, din moment ce decizia de a mă demite a fost deja luată. Cel puțin asta reiese din declarațiile publice ale unor reprezentanți ai PAS care au afirmat, cu fiecare ocazie, că directorul CNA va fi demis după așa-zisa evaluare", se arată într-un comunicat de presă emis de CNA.
Directorul Centrului Național Anticorupție susține că a participat cu echipa timp de două luni la audierile din comisia parlamentară și a prezentat absolut toată informațiile solicitate cu răspunsuri concrete la întrebările formulate de deputați.
"De la bun început, am observat superficialitatea abordărilor unor membri ai Comisiei, lipsa cunoașterii elementare a cadrului juridic și a competențelor CNA, precum și populismul, manifestat pe toată perioada audierilor. De aceea îi voi scuti pe cei, care se acoperă astăzi cu mandatul de încredere dat de cetățeni, de rușinea ce le revine pentru un exercițiu de fațadă, cu final prestabilit", se arată în comunicat.
Amintim că astăzi deputații urmează să audieze Raportul de evaluare a activității Centrului Național Anticorupție pentru perioada ianuarie 2016 - septembrie 2021. În inițiativa de lege se arată că CNA constată o activitate ineficientă și nesatisfăcătoare în prevenirea și combaterea corupției, a actelor conexe corupției și a faptelor de comportament corupțional.