Coronavirus

Toți deținătorii de certificate COVID trebuie să le descarce repetat: Care este motivul

Moldovenii care s-au imunizat până la data de 16 noiembrie sunt îndemnați să descarce din nou certificatul de vaccinare.
Sputnik
CHIȘINĂU, 18 nov – Sputnik. Deținătorii certificatelor COVID, emise de sistemul național până la data de 16 noiembrie, trebuie să descarce documentul în mod repetat. Asta pentru că certificatul COVID, eliberat de sistemul electronic al Republicii Moldova a fost echivalat cu cel emis în țările Uniunii Europene, iar autoritățile din țara noastră au ajustat structura codului QR conform standardelor UE.
Astfel, pentru a obține varianta omologată și acceptată de autoritățile UE, inclusiv ale Republicii Moldova, se vor descărca certificatele de pe pagina www.certificate-covid.gov.md.
Pentru verificarea certificatelor nou descărcate, accesați www.certificate-covid.gov.md, secțiunea „Verifică certificat” sau oricare aplicație interconectată cu gateway-ul european, care centralizează cheile publice de verificare a certificatelor emise la nivelul UE.
Aplicațiile pot fi descărcate gratuit din magazinul de aplicații Google Play, sau App Store pe un telefon mobil sau o tabletă. Aplicația permite verificarea și validarea certificatelor digitale UE privind COVID, generate atât în Republica Moldova, cât și în celelalte state interconectate la sistemul informatic european.
Trebuie precizat că certificatul COVID-19 cuprinde trei tipuri distincte de certificate. Este vorba de certificatul de vaccinare, certificatul de testare și certificatul de recuperare.
Moldova și Rusia
Lavrov a confirmat disponibilitatea Rusiei de a furniza Moldovei vaccinuri anti-COVID
Pentru uz internațional, statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să accepte certificatele de vaccinare emise pentru vaccinurile care au primit autorizație de introducere pe piața UE. Totodată, țările UE pot decide acceptarea certificatelor care atestă administrarea altor tipuri de vaccinuri, incluse în lista de urgență a OMS.
„Regulile variază de la un stat la altul, de aceea vă îndemnăm să consultați din timp condițiile țărilor în care doriți să mergeți. Pentru uz intern, pe teritoriul Republicii Moldova sunt valabile toate certificatele cu toate tipurile de vaccin disponibile în țară”, informează Ministerul Sănătății.
Totodată, certificatul de testare este eliberat în baza unui rezultat negativ, fie la un test RT-PCR, fie la un test rapid antigenic, inclus în lista comună stabilită în baza recomandărilor Consiliului Europei. Potrivit informațiilor această listă include 138 de tipuri. Majoritatea testelor antigenice utilizate în Republica Moldova se regăsesc în această listă.
Cetățenii trebuie să cunoască că certificatul de recuperare se eliberează, pentru o perioadă de șase luni, persoanelor care au suferit de COVID-19 și s-au vindecat. Pentru uz internațional, conform cerințelor Uniunii Europene, certificatele de recuperare sunt emise în baza unui rezultat pozitiv la un test RT-PCR.
„Totodată, informăm că cetățenii Republicii Moldova, care nu au efectuat un test RT-PCR la COVID-19 în perioada infectării, pot obține un certificat de testare sau de vaccinare, în baza căruia să circule în spațiul UE. Pentru uz intern, conform Protocolului Național, certificatele de recuperare se eliberează în baza unui rezultat pozitiv atât la testul RT-PCR, cât și la un test rapid antigenic. Acest tip de certificat va putea fi descărcat de pe platforma www.certificate-covid.gov.md începând cu ziua de luni, 22 noiembrie 2021”, mai anunță Ministerul Sănătății.
Amintim, certificatul COVID-19 moldovenesc a fost echivalat cu cel din Uniunea Europeană. Astfel, printr-o decizie a Comisiei Europene, de marți, 16 noiembrie, certificatele de vaccinare anti COVID-19, eliberate de autoritățile de la Chișinău, sunt recunoscute în spațiul UE.
Totodată, Comisia a aprobat echivalarea certificatului și pentru alte trei țări care nu se află în UE. Este vorba de Georgia, Noua Zeelandă și Serbia.
Ca urmare a deciziei Comisiei Europene, cele patru țări, printre care și Republica Moldova, vor fi conectate la sistemul UE, iar certificatele emisie de către autoritățile acestor state vor fi acceptate în aceleași condiții ca și certificatul digital COVID al UE.
Societate
Cât ajunge să coste un certificat de vaccinare fals: Mai mulți suspecți, reținuți de CNA
De la începutul campaniei de vaccinare, în țara noastră au fost administrate 1 579 951 de doze de vaccin, iar peste 909 mii de persoane s-au vaccinat cu schema completă.