CHIȘINĂU, 17 nov - Sputnik. Serviciul de Informații și Securitate anunță că în această dimineață angajații SIS împreună cu procurorii PCCOCS desfășoară percheziții acasă la un fost șef al Agenției Servicii Publice. Purtătorul de cuvânt al SIS, Daniela Mânzat, a declarat pentru Sputnik Moldova că este vorba de Serghei Răilean.
Astfel, Răilean este bănuit de comiterea mai multor infracțiuni legate de abuz și depășire a atribuțiilor de serviciu, admise în perioada conducerii Agenției. Procuratura Generală urmează să revină cu mai multe detalii pe parcursul zilei.
Amintim că în 2011 Răilean a deţinut funcția de director general al Întreprinderii de Stat Centrul Resurselor Informaționale de Stat „Registru”. În 2017 a fost ales în funcția de șef al ASP de către Guvern, iar pe data de 25 iulie 2019 acesta a fost demis din funcție.