CHIȘINĂU, 16 nov - Sputnik. Săptămâna trecută, medicii de pe ambulanță au oferit ajutor medical în 14 837 de cazuri, dintre acestea, 5 518 de persoane au fost transportate la spital. Este vorba despre 4 480 de adulți și 1 038 de copii. Este de menționat faptul că timp de o săptămână, 49 de pacienți au ajuns în spitale din cauza intoxicațiilor.
Cele mai multe sunt intoxicațiile cu medicamente, 18 la număr. Totodată, opt persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon, iar alți șase au ajuns la spital cu intoxicații cu alcool sau ciuperci.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, săptămâna trecută, cele mai multe solicitări la ambulanță au fost pe motivul urgențelor respiratorii - 3 772 de cazuri. 2 812 persoane au sunat la Serviciul de urgență cu probleme de inimă. 1 885 de urgențe neurologice au fost înregistrate, inclusiv 195 de accidente vasculare cerebrale.
„În perioada menționată, 1 136 de cetățeni cu diverse traumatisme au primit primul ajutor medical la etapa de prespital. Ambulanța a fost solicitată în cazul a 53 de accidente rutiere, în urma cărora au avut de suferit 70 de persoane”, se menționează într-un comunicat de presă al CNAMUP.
Totodată, săptămâna trecută au fost înregistrate 43 de solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții fizici, chimici și de mediu, dintre care 29 de combustii și patru cazuri de hipotermie.