CHIȘINĂU, 16 nov - Sputnik. În cadrul ședinței de astăzi, magistrații Curții de Apel au respins în totalitate recursurile avocaților lui Alexandr Stoianoglo privind eliberarea acestuia din arest la domiciliu. Astfel, procurorul general suspendat rămâne în arest la domiciliu. Această informație a fost confirmată pentru Sputnik Moldova de către procurorul de caz Victor Furtună.
Decizia a fost luată în contextul în care Consiliul Superior al Procurorilor l-a suspendat pe Alexandr Stoianoglo din funcția de procuror general, iar ulterior acesta a fost reținut și plasat în arest la domiciliu pentru că ar fi facilitat implementarea schemei de spălare a banilor în proporții deosebit de mari.
Amintim că în data de 11 noiembrie, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a luat act de sesizarea președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, privind evaluarea activității procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Potrivit deciziei CSP, Stoianoglo va fi evaluat de o comisie specială, componența căreia urmează a fi stabilită ulterior.
Asta după ce la 4 noiembrie, șeful statului a transmis către CSP o sesizare prin care a cerut inițierea procedurii de evaluare a activității procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.
Alexandr Stoianoglo a fost reținut în seara zilei de 5 octombrie, chiar înainte de briefingul de presă anunțat de acesta. La solicitarea procurorului Victor Furtună, ofițerii mascați ai serviciilor speciale l-au scos pe Stoianoglo din clădirea Procuraturii Generale, apoi l-au plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru 72 de ore.
Cea mai gravă învinuire care îi este adusă lui Stoianoglo ține de modificarea cadrului legal prin care a facilitat implementarea schemei de spălare a banilor în proporții deosebit de mari. I se încriminează că, în perioada când a fost președinte al comisiei parlamentare, ar fi introdus un amendament la legea cu privire la spălarea de bani, ceea ce a dus la favorizarea spălării banilor.
De fapt, amendamentul a venit de la Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și a Corupţiei. Astfel, Stoianoglo a declarat pentru presă că pledează nevinovat.
Precizăm că vineri, 12 noiembrie, biroul în care a activat Stoianoglo în funcția de procuror general a fost percheziționat. Procuratura Anticorupție a anunțat că la solicitarea avocaților lui Stoianoglo, întreg procesul de cercetare a biroului de serviciu a fost înregistrat video cu anexarea imaginilor în dosar. Astfel, procurorii au ridicat mai multe obiecte din biroul lui Stoianoglo.