CHIȘINĂU, 10 nov - Sputnik. Dimineața de astăzi a început cu o veste tristă pentru cei ce-și alimentează automobilul cu gaz metan. Motivul este scumpirea bruscă a acestuia. Astfel, în unele stații peco, gazul metan a ajuns să coste chiar și 14 lei, deși anterior putea fi cumpărat cu aproape 10 lei.
Această majorare a trezit un val de nemulțumiri și în rândul taximetriștilor care anunță că vor ieși la proteste. Primul act de protest a fost înregistrat astăzi pe străzile Capitalei, unde taximetriștii au mers în coloană și au claxonat în semn de protest față de scumpirea gazului metan.
Într-un grup privat creat pe o rețea de socializare, taximetriștii spun că nu le mai este convenabil să efectueze curse, după ce gazul metan s-a scumpit semnificativ. Asta ar însemna că în curând ne-am putea pomeni și cu scumpiri la călătoriile cu taxiul.
Precizăm că la mai multe stații peco astăzi au fost afișate noile prețuri la gaz metan. Această scumpire este provocată de majorarea prețului de achiziție pentru gazul natural, procurat de Republica Moldova în luna noiembrie cu 450 de dolari pentru o mie de metri cubi.
Astfel, la unele stații de alimentare prețul ajunge și la 14,00 lei pentru un metru cub, asta deși s-a anunțat prețuri de 12,80 lei.
Scumpirea este inevitabilă, întrucât este vorba de acelaşi gaz venit prin conducte de la Gazprom, doar că este pompat în rezervoarele automobilelor sub formă comprimată, de unde şi denumirea de gaz natural comprimat.
În context, menționăm că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat noile prețuri plafon la carburanți. Astfel, benzina și motorina s-ar putea ieftini pe 11 noiembrie.
Astfel, prețul pentru benzina cu cifra octanică 95 a ajuns la 21 de lei și 63 de bani pentru un litru, fiind mai mic cu opt bani decât cel afișat pentru 10 noiembrie. Prețul la motorină scade cu doi bani și va costa 18 lei și 56 de bani.